DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Cea de-a doua ediție a „Semimaratonului Craiovei” – singurul eveniment de alergare cu strângere de fonduri pentru proiecte din comunitate, a avut loc duminică, la Craiova, bucurându-se de un real succes. 

Potrivit organizatorilor, toți cei înscriși au alergat pentru schimbările pozitive în care cred, susținând una dintre cauze.

14 au fost cauzele pe care cei peste 1.200 de alergătorii înscriși le-au putut susține prin participarea la una dintre cele nouă curse.

„40 de parteneri locali – ONG-uri, instituții publice, sponsori și instituții de presă s-au alăturat proiectului organizat de echipa ARTI (Asociația Română a Tinerilor cu Inițiativă) și produs de SightRunning. Evenimentul s-a bucurat de sprijinul a 100 de voluntari de la Centrul de Voluntariat Voluntaris, JCI Craiova, Crucea Roșie –filiala Dolj, American Exeperience, Societatea Studenților Mediciniști Craiova și O.S.A.C.E, SRB”, transmit organizatorii.

Pe site-ul www.semimaratonulcraiovei.ro și pagina de facebook a Evenimentului https://www.facebook.com/SemimaratonulCraiovei/, după centralizare, vor fi prezentate rezultatele, respectiv sumele colectate pentru fiecare cauză în parte.

Evenimetul sportiv s-a desfășurat pe traseul: parcarea Sălii Polivalente Craiova –parcul Tineretului.

Se intenționează ca cea de-a treia ediție a acestui eveniment sportiv să aibă loc în data de 27 septembrie 2020.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.