DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Peste 120 de călușari din judeţele Dolj, Olt și Vâlcea se vor reuni în Piaţa Mihai Viteazul din Craiova, în data de 16 iunie, pentru tradiționala horă  organizată cu prilejul evenimentului Alaiul Căluşului Oltenesc.

Potrivit organizatorilor, la ora 10.30,  după hora de la 9.30, călușarii vor porni în alai pe strada Unirii spre Parcul Nicolae Romanescu, unde vor face dovada măiestriei dansului lor ritualic, în zona Debarcader.

„Vor participa cetele de căluşari din localitățile doljene: Ciupercenii Noi, Coţofenii din Dos (sat Potmelţu), Dăbuleni, Giurgiţa, Goieşti, Sopot (sat Pietroaia), Şimnicu de Sus (sat Leşile), precum și ceata din comuna Frâncești – județul Vâlcea și cea a Ansamblului folcloric Romanați, Caracal – județul Olt”, au anunțat reprezentanții Centrului Județean pentru PromovareaCulturii Tradiționale Dolj.

Dansul Căluşului a fost inclus în anul 2005 în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității – UNESCO.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.