DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Poliţiştii din cadrul  Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocamion, cantitatea de 8.200 de țigarete, ascunse și nedeclarate, în cabină, în bagajele personale ale șoferului. 

Ieri, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în țară, un cetățean ucrainean, în vârstă de 62 de ani, conducând un autocamion, înmatriculat în Lituania, care transporta diverse bunuri.

În urma controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii au descoperit, ascunse și nedeclarate, în cabina autocamionului printre bagajele personale, 8200 de țigarete inscripționate cu nume de diferite de mărci și care aveau aplicate timbru fiscal bulgăresc.

„Colegii noștri au stabilit faptul că țigările aparțineau șoferului, care nu deținea documente de proveniență pentru bunurile respective. În cauză, întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de 8.200 lei, a fost reținută de către lucrătorii din cadrul Direcției Regionale Vamale Craiova, iar șoferul a fost sancționat contravențional pentru fapta prevăzută de art. 449 din Legea 227/2015”, arată Poliția de Frontieră.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.