Petrecere, pe stradă, în comuna Valea Stanciului. Mai mulți tineri au fost...

Petrecere, pe stradă, în comuna Valea Stanciului. Mai mulți tineri au fost amendați

8.705
2
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Mai multe persoane de etnie romă din satul Horezu-Poenari din comuna doljeană Valea Stanciului au fost amendate de către polițiști după ce duminică seara au fost depistate că făceau petrecere pe o stradă din localitate. 

Polițiștii s-au sesizat din oficiu, iar în momentul în care au ajuns la fața locului, mulți dintre tineri au părăsit zona. Ulterior, au fost identificați, fiind vorba despre persoane cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani.

„În seara zilei de 19 aprilie, poliţişti din cadrul unei secții de poliție rurală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe o stradă dintr-un sat din Dolj, s-au strâns mai mulţi tineri, care tulbură ordinea şi liniştea publică. La sosirea forţelor de ordine, cei în cauză au părăsit zona respectivă, însă o parte dintre aceştia au fost identificaţi de poliţişti, fiind vorba despre persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, din localitate”, anunță reprezentanții Prefecturii Dolj.

Pentru faptele constatate, poliţiştii au aplicat, până în prezent, 18 amenzi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, dar şi pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare, valoarea totală a sancțiunilor fiind de 27.000 de lei.

În județul Dolj, în perioada 17-21 aprilie, autorităţile au verificat modul de respectare a măsurilor şi interdicţiilor impuse pe perioada stării de urgenţă, zilnic fiind controlate peste 1.000 de persoane şi aproximativ 100 de societăţi comerciale.

Pentru abaterile constatate cu privire la măsurile dispuse prin ordonanţele militare, dar şi pentru alte fapte comise în acest context, forţele de ordine au aplicat peste 880 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 1.900.000 de lei.

2 COMENTARII

  1. #1
    De-al casei
    Data de inscriere
     14-12-2005
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    282

    unde nu-i cap.. lumea e proasta rau!

    Life sucks.. So.. why the fuck bother?
  2. #2
    De-al casei
    Data de inscriere
     03-03-2011
    Mesaje
    475

    pai ai vazut tu tigan cu cap si educat?? tiganii sunt mai rau ca animalele! nu fac absolut nimic bine..doar rau! Sunt precum capusele!

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.