Pista Aeroportului Craiova, lovită de trăsnet

Pista Aeroportului Craiova, lovită de trăsnet

7.815
3
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Pista Aeroportului din Craiova a fost lovită de trăsnete,  ploile de săptămâna trecută provocând mai multe pagube și în ceea ce privește clădirea. Au fost probleme și în partea de terminal, cedând pluviala.

Potrivit directorului Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru, au fost luate măsuri provizorii, urmând a se reface și hidroizolația afectată. „Ceea ce vă spun în premieră este faptul că și pista a fost trăsnită în patru locuri. După ploi, până dimineață reparasem cele patru cratere, înlocuisem tavanul care a fost distrus de căderea de apă și reușisem să ținem oarecum sub control pătrunderea apei. S-a infiltrat printre acel perete cortină de la clădirea nouă și peretele vechi al fostei săli de așteptare. În partea de terminal plecări a cedat pluviala care nu a putut să preia absolut toată apa care a fost pe clădire, drept pentru care și colegii mei au urcat pe clădire și au ajutat la evacuarea apei de acolo, folosind pe post de pompă o mașină de pompieri. La momentul acesta am reușit să facem o soluție provizorie pentru a preîntâmpina astfel de evenimente neplăcute și urmăm căile legale pentru refacerea unei părți de hidroizolație dintre cele două clădiri”, a precizat Mircea Dumitru, directorul Aeroportului din Craiova.

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a spus că s-au luat măsuri în acest sens, urmând a fi remediată întreaga situație. „Ne cerem scuze. Nu ne-am așteptat la un asemenea eveniment. În primul rând că a fost o ploaie cum nu s-a mai văzut și a cedat hidroizolația. S-au luat măsurile să se rezolve. O spun și eu din partea Consiliului Județean că ne cerem scuze pentru acest incident”, a declarat Prioteasa.



3 COMENTARII

  1. #1
    0-day Member
    Data de inscriere
     02-08-2018
    Mesaje
    3

    De ce stergeti comentariile care va dau peste bot ca scrieti numai baliverne ?

  2. #2
    Member
    Data de inscriere
     28-09-2008
    Mesaje
    120

    Din cauza limbajului. Va puteti spune punctul de vedere folosind un limbaj adecvat. Multumim!

  3. #3
    0-day Member
    Data de inscriere
     02-08-2018
    Mesaje
    3
    Citat Mesaj initiat de octaviana
    Din cauza limbajului. Va puteti spune punctul de vedere folosind un limbaj adecvat. Multumim!

    Se pare ca n-ai inteles. Eu nu imi spun opinia, ci faptul ca bati campii in articol. Faptul ca folosesc termenul batut campii, nu cred ca este un limbaj licentios, injurii, obscen, etc, ci faptul ca atrag atentia ca gresesti. Stiu, aviatia este grea, si presa in general nu intelege ce i se spune, si debiteaza numai tampenii scoase din burta.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.