Polițist bătut de un tânăr din Apele Vii. Bărbatul a fost reținut

Polițist bătut de un tânăr din Apele Vii. Bărbatul a fost reținut

3.040
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din localitatea doljeană Apele Vii, a fost reţinut, joi, fiind acuzat că a bătut un polițist din localitate în timpul unor audieri.  

Potrivit IPJ Dolj, bărbatul fusese chemat la sediul Postului de Poliţie Apele Vii pentru a fi audiat în cazul unei lucrări înregistrate la nivelul structurii respective.

În timp ce i s-au adresat întrebări, acesta ar fi devenit recalcitrant şi ar fi adresat injurii şi ameninţări poliţistului cu care discuta, părăsind apoi incinta postului de poliţie.

Poliţistul a reușit să îl imobilizeze însă, cu acest prilej, ar fi fost lovit în zona feţei.

„Având în vedere cele constatate, cazul a fost preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, bărbatul fiind reţinut pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj. Acesta urmează să fie prezentat, în cursul acestei zile, instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.