DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

A fost scandal, marţi seara, la Secţia 5 de Poliție din Craiova, unde trei poliţişti au fost loviţi de către un un tânăr şi mama acestuia. 

Conflictul a pornit din cauza ocupării locurilor de parcare, în cartierul Craioviţa Nouă, poliţiştii de la Secţia 5 de Poliţie Craiova fiind chemaţi să intervină.

În conflict au fost implicaţi trei tineri care parcaseră pe locul unei alte familii. Cei din urmă, un bărbat de 29 ani şi părinţii săi le-au reproşat tinerilor acest lucru şi de aici a pornit scandalul. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au reuşit să calmeze spiritele, dar la secție a reînceput scandalul, doi polițisti și o polițistă au fost loviți.

„Ieri, 6 noiembrie, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercaţie fizică, în urma căreia trei tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 22 de ani, din Sadova, au fost agresaţi de 3 persoane cu vârste cuprinse între 29 şi 51 de ani, din Craiova, care ar fi pătruns fără drept şi în locuinţa persoanelor vătămate. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au stabilit faptul că altercaţia ar fi pornit de la o neînţelegere referitoare la locurile de parcare, persoanele vătămate fiind invitate la sediul secţiei pentru a depune plângeri penale. La sediul secţiei de poliţie s-au prezentat şi celelalte trei persoane implicate în altercaţie, care au început să ameninţe persoanele vătămate şi să aducă injurii poliţiştilor care interveniseră. În momentul în care poliţiştii au încercat să imobilizeze persoanele care se manifestau printr-un comportament agresiv, doi dintre aceştia au lovit, în încercarea da a împiedica luarea măsurilor legale, trei poliţişti”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

 

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.