Polițiștii din Dolj se pricep și la fotbal. Șapte victorii într-o competiție...

Polițiștii din Dolj se pricep și la fotbal. Șapte victorii într-o competiție desfășurată în Olanda

9.870
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Echipa de fotbal a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj a participat la Turneul International Police Association, desfăşurat în Olanda, în perioada 8-12 octombrie,  unde a obţinut rezultate foarte bune, potrivit reprezentanților instituției.

Poliţiştii doljeni au fost repartizați în grupa I, alături de echipe din Slovacia, Ucraina, Germania, Belgia, Olanda, Italia, şi Franța şi au reuşit să ajungă în optimile competiţiei, în urma unui parcurs remarcabil – șapte victorii şi o înfrângere la scorul de 0-1, împotriva echipei Academia Kiev din Ucraina, echipă ce avea să îşi adjudece trofeul.

„În optimile de finală ale competiției, doljenii au învins echipa Forțelor Aeriene Olandeze, după executarea loviturilor de la șapte metri, în timpul regulamentar scorul fiind  1-1 şi s-au calificat în sferturile de finală. În această fază a competiţiei, echipa noastră a întâlnit echipa naționala a Croației, doljenii pierzând partida cu scorul de 0-2. Turneul a fost câștigat de Academia Kiev din Ucraina, care a învins în finala mare naționala Croației cu 5-0, cele două echipe fiind singurele care au reuşit să învingă echipa de fotbal a polițiștilor doljeni”, se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.

Echipa de din Dolj a fost antrenată şi coordonată în teren de către profesorul Daniel Ciocanescu, în poartă a fost Sălceanu Ionuţ, iar jucătorii au fost Popescu Victoraş, Florescu Sorin, Dinuică Laurenţiu, Roşca Alexandru Stefanita, Ştoiu Bogdan, Prună Radu, Nicolin Alin, Pătru Constantin, Grigore Madalin, Stuparu Constantin şi Călărăşanu Cătălin.

Potrivit organizatorilor, această competiţie constituie un adevărat campionat mondial de minifotbal pentru echipele din sistemul de ordine şi apărare națională, ajunsă la cea de-a 36-a ediție şi reunind la start peste 180 de echipe de fotbal din 38 de state.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.