DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Poșta Română a anunțat, miercuri, că a fost demarată procedura de distribuire a pensiilor, bani fiind dați în plic, iar poștașii echipați corespunzător.

Potrivit unui comunicat de presă emis de instituție, Poșta Română a luat toate măsurile pentru ca pensionarii să primească banii la timp.

„Depunem toate eforturile pentru a distribui banii pensionarilor într-un timp cât mai scurt, indiferent de situaţia în care ne aflăm. Calendarul normal de distribuire a prestaţiilor sociale, a pensiilor, este 1 – 15 aprilie. Noi, împreună cu colegii mei, toți poștașii din țară, care sunt de fapt eroii acestei situaţii, vom încerca să facem toate demersurile necesare pentru a ajunge cât mai repede față de calendarul normal. Facem absolut tot ce ne stă în putere ca banii să ajungă la toţi pensionarii, astfel încât toată lumea să aibă bani în casă înainte de sărbătorile pascale”, a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române.

De asemenea, ca urmare a instituirii măsurii de carantină în Municipiul Suceava și în zone limitrofe pe teritorul a 8 comune, Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei, compania a stabilit o procedură de lucru pentru a asigura distribuirea prestațiilor sociale în deplină siguranță, atât pentru cei 61 de factori poștali responsabili de zonele menționate, cât și pentru beneficiarii drepturilor sociale. Astfel, deplasarea în teren a poștașilor se va face cu mijloace mecanizate, puse la dispoziție de Oficiile Județene de Poștă, în vederea reducerii expunerii acestora pe străzi, dar și pentru a realiza un număr crescut de distribuiri în aceeași zi, astfel încât perioada de achitare să fie comasată.

Toți factorii poștali sunt echipați corespunzător, fiind protejaţi cu măşti, mănuşi şi dezinfectant şi au fost reinstruiţi să evite interacţiunea în momentul în care ajung la ușile oamenilor.

Aceștia vor respecta distanța de 2 metri față de beneficiarul drepturilor sociale.

Contravaloarea pensiei/mandatului se va preda, către beneficiar, pe cât posibil, în plic pe care vor fi înscrise datele beneficiarului. Completarea cuponului se va face de către beneficiarul drepturilor sociale doar cu instrument de scris propriu. În cazul în care acestia nu dețin unul propriu, va fi pus la dispoziție de către poștaș. Durata operațiunii nu va fi mai lungă de aproximativ 5 minute pentru un beneficiar.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.