Președintele ALDE Craiova, mesaj dur pentru Tăriceanu

Președintele ALDE Craiova, mesaj dur pentru Tăriceanu

8.451
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza
anisoara stanculescu alde dolj

Președintele ALDE Craiova, Anișoara Stănculescu, critică faptul că liderul Călin Popescu Tăriceanu a venit în Dolj, sâmbătă, pentru reorganizarea filialei, dar nu i-a chemat la discuții și pe cei care au „pus umărul la construcția partidului în Craiova”.

Stănculescu regretă faptul că le-a vorbit craiovenilor, în timpul campaniei electorale pentru Primăria Craiova, la alegerile din 2017, despre faptul că Tăriceanu este „un politician cu „coloană”, valori și principii”.

„Când am luat 12% la Primăria Craiova mă dădeați exemplu peste tot în țară și nu mai conteneați cu aprecierile la adresa mea. Mi-ați spus de atâtea ori că am sprijinul dvs și că sunteți sigur că echipa ALDE Craiova va face treabă bună. Ați fost foarte fericit, mândru de noi, atunci când am construit cu oamenii noștri din organizația Craiova acea inimă ALDE în centrul orașului. Și când erați în mijlocul ei!…Ați uitat toate astea?! Am stat de vorbă cu mii de craioveni lăudându-vă că sunteți un politician cu „coloană”, cu valori și principii, unul care nu face compromisuri compromițătoare. Am ripostat energic celor care îmi atrăgeau atenția că s-ar putea să mă înșel în privința dumneavoastră. Astăzi îmi pare rău!”, menționează Stănculescu.

Aceasta consideră că era necesar ca Tăriceanu să cheme la discuții, sâmbătă, și echipa care a pus umărul la construcția partidului în Craiova. Mai mult, Stănculescu spune că, la ora actuală, reconstrucția filialei se face „cu câțiva oameni care nu reprezintă pe nimeni, fără rezultate politice sau profesionale”.

„Au fost anumite semne de-a lungul întâlnirilor noastre politice  care îmi arătau că disproporția între  vorba și fapta dumneavoastră este una destul de mare iar credința dumneavoastră în liberalism este doar o mască bine purtată. Nu vă credeam însă în stare să călcați în picioare o întreagă organizație doar ca să vă satisfaceți orgoliul rănit. Ați venit la Craiova să reformați organizația cu câțiva oameni care nu reprezintă pe nimeni,  fără rezultate politice sau profesionale. Doar ca să arătați, mincinos, că ”ALDE-le” dumneavoastră trăiește în Dolj! Dacă erați cu adevărat un gentleman ne-ați fi chemat pe toți cei care am pus umărul la construcția partidului în Craiova și ați fi avut o discuție onestă cu noi. De ce v-a fost frică, dle Tăriceanu?! Eu una, colegele și colegii mei, am așteptat acest lucru! Nu vă făceam niciun rău! Vă spuneam doar adevărul, verde în față!”, completează președinta ALDE Craiova.

„Vă anunț, domnule Tăriceanu că organizația ALDE Craiova, cea pe care am construit-o împreună cu toți colegii mei nu se lasă călcată în picioare de nimeni și este( cu foarte puține excepții) solidară. Dar nu cu dumneavoastră, dle Tăriceanu! Eu si colegii mei vom acționa unitar și vom găsi drumul politic cel bun. Dumneavoastră l-ați rătăcit, se pare, definitiv!”, conchide Anișoara Stănculescu.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.