DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Primarul comunei Catane din Dolj, diagnosticat cu Covid-19, a decedat, luni după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova.

Potrivit viceprimarului comunei Catane, Gheorghe Mărgărit, Marius Dinulescu a început să se simtă rău în urmă cu două săptămâni. Inițial, a fost ajutat de către medicul de familie, după care, la șapte zile de la debutul problemelor de sănătate, familia a chemat ambulanța care l-a și luat la spitalul din Craiova.

„Domnul primar a început să se simtă rău cam cu două săptămâni în urmă. A chemat medicul de familie și părea că tratamentul dă rezulutat, doar că îmi spunea că nu se poate odihni noaptea. Văzând că aceste probleme persistă, familia a chemat ambulanța și a fost dus la Spitalul de Boli Infecțioase din Craiova. Acest lucru se întâmpla în urmă cu o săptămână. A ajuns cu o saturație de 60 și ceva, dar după câteva zile ajunsese la 80 spre 90 saturație. Părea bine. De vineri până duminică și chiar luni dimineașă, veștile erau chiar bune, pentru ca luni după-amaiză să fie anunțat decesul. Este foarte greu de înțeles”, a spus viceprimarul Gheorghe Mărgărit.

Edilul avea diabet și afecțiuni cardiovasculare, a mai spus Mărgărit.

În vara acestui an, primarul Dinulescu ar fi împlinit 53 de ani.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.