DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Radu Preda, candidat PMP pentru Senatul României, a precizat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că cei doi viceprimari ai Craiovei ar trebui să demareze activitatea „în favoarea cetățeanului” și să țină cont de faptul că lucrurile ar trebui făcute cu responsabilitate.  

Acesta consideră că alegerea celor doi viceprimari PSD, după ce consilierul liberal Dan Diaconu a trecut la PSD-PER, asigurând astfel majoritatea „în partea stângă”, nu denotă voința electoratului la alegerile din 27 septembrie.

„Este o zi importantă pentru orașul nostru, când voința electoratului din 27 septembrie a fost pervertită, astăzi, prin trădare. PSD are din nou toată administrația locală din Craiova. Noutatea era dacă partidele de dreapta, în Consiliul Local Craiova ar fi avut un cuvânt greu de spus în administrația locală. Se dovedește că nu a fost așa. Avem doi viceprimari PSD. Munca ar trebui să înceapă în favoarea cetățenilor din Craiova. Să se țină cont de faptul că oamenii vor ca lucrurile în Craiova să se facă responsabil” a spus Preda.

Despre o reîntoarcere în tabăra social democraților, Radu Preda spune că acestea sunt doar speculații și că așa vor rămâne.

„Speculațiile vor rămâne simple speculații. Drumul meu politic alături de PSD s-a închis atunci când acel partid pentru care am muncit foarte mult, efectiv m-a aruncat la coșul de gunoi. Din punctul meu de vedere și al oamenilor care m-au primit în familia lor, munca mea politică mă validează să stau astăzi în fața cetățenilor. Faptul că în cariera unui om politic mai sunt și momente în care deciziile nu sunt acelea pe care le așteaptă majoritatea sau minoritatea, rămâne să se vadă la vot dacă ceea ce am făcut eu a fost un lucru rău sau un lucru bun. Am plecat de la PSD fără regrete, chiar dacă am plecat cu strângere de inimă, pentru că sțiu că în calitate de parlamentar sunt un om care și-a făcut datoria. Mi-am făcut treaba bine în Senatul României, așa consider. Am vorbit în Parlament în favoarea Doljului. În momentul actual, energia noastră, a echipei PMP nu este deloc mică. Vine din rândul doljenilor Dacă ei votează PMP, pe 6 decembrie, cu siguranță munca noastră se va simți”, a mai precizat Radu Preda.

La rândul său, Anișoara Stănculescu a vorbit despre angajamentul referitor la reducerea numărului de paralmentari și eliminarea pensiilor speciale pentru politicieni.

„Ne-am asumat politic și public un angajament referitor la reducerea numărului de parlamentari la 300 și eliminarea pensiilor speciale pentru politicieni. Personal, cred că în februarie am putea să demarăm procesul legislativ, să aprobăm legile care derivă din aceste angajamente. Acest pact de reducere a numărului de parlamentari și de eliminare a pensiilor speciale respectă dorința doljenilor. Trebuie să fie semnat de către candidații de pe locul I la Senat și Camera Deputaților, iar dacă ei nu vor semna înseamnă că nu vor respecta această dorință a cetățenilor.  Este momentul ca toți cei care vor să fie decidenții politici în această țară să își asume faptul de a face politică așa cum se face politica, respectiv cu fața la cetățean și respectând agenda reală a acestuia. Cred ca este timpul să lăsăm deoparte duplicitățile care ne fac atât de mult rău. Este timpul să fim mai responsabili și să ne respectăm cuvântul dat”, a menționat Anișoara Stănculescu.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.