Reprezentanții CEO își dau cu stângul în dreptul. Craiovenii au petrecut noaptea...

Reprezentanții CEO își dau cu stângul în dreptul. Craiovenii au petrecut noaptea în frig

4,946
7
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5.00)

Craiovenii au petrecut noaptea de miercuri spre joi în frig, în ciuda declarațiilor directorului general al Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, care miercuri a spus că sunt șanse ca locuințele să fie încălzite în timpul nopții.

Chiar și autoritățile municipale s-au bazat pe estimările reprezentanților CEO, primarul Mihail Genoiu spunând, ieri, într-o conferință de presă, că lucrurile s-ar putea rezolva miercuri, în intervalul 20.00-23.00.

În ceea ce-i privește pe cei din conducerea CEO, aceștia par a nu se pune de acord în privința termenelor date. Astfel, dacă miercuri dimineață, Sorin Boza a spus că se face tot posibilul ca în timpul nopții de miercuri spre joi să se reia livrarea agentului termic, menționând că „sunt și șanse în acest sens”, câteva minute mai târziu, directorul Sucursalei Electrocentralei Ișalnița, Dan Vasile, a precizat că situația se va rezolva, „joi după masă, spre seară”.

Rămâne de văzut cum vor sta lucrurile și în cursul zilei de joi. Cert este că în locuințe, școli, grădinițe și celelalte instituții publice căldura se asigură cu aeroterme și alte surse electrice, foarte mulți părinți preferând să își țină copiii acasă.

7 COMENTARII

  1. #1
    Newcomer
    Data de inscriere
     07-11-2018
    Mesaje
    11

    Va rog frumos sa recititi artcolul scris chiar de dumneavoastra. Omul ala din ce am citit eu, a declarat, ca facem tot posibilul si ce ne sta in putinta ca miercuri noapte sa mearga caldura. Faptul ca n-au reusit este alta problema. Avaria era mai grava si nu s-a putut remedia in timpul respectiv. De la a spune ca dau drumu si a face tot posibilul este diferenta de la cer la pamant.
    Iata declaratia. Citez “Îi asigur pe craioveni că noi facem tot posibilul ca în noaptea aceasta să fie dat drumul la căldură”

    Deci eu nu vad cum isi dau cu stangul in dreptul. Daca promiteau ca rezolva si nu rezolvau era cu totul alta mancare de peste, dar declaratia aia suna in cu totul alt fel, doar ca unii o percep ca pe ceva concret. Oamenii au lucrat la foc automat, au sperat, dar se pare ca n-au reusit. La asta se rezuma declaratia facuta “noi facem tot posibilul ca în noaptea aceasta să fie dat drumul la căldură” . Incercati sa vedeti lucrurile asa cum sunt, nu mai exagerati. Voi credeti ca astora le convine sa stea acolo pe frigul asta zi si noapte ? sa nu mai zic ca si ei pierd bani pe fiecare zi in care nu dau caldura, si nu cred ca au nici un interes sa nu ne ia banii.

  2. #2
    0-day Member
    Data de inscriere
     13-08-2007
    Mesaje
    7

    Bai <> , mai taci in plm, nu mai pot eu ca stau ei in frig, pai in vara cand s-a facut revizia o saptamana ce au facut?atunci de ce au mai facut revizie?… sau esti ruda cu directorul?!?

  3. #3
    Newcomer
    Data de inscriere
     07-11-2018
    Mesaje
    12
    Citat Mesaj initiat de Scorpionadi
    Bai <> , mai taci in plm, nu mai pot eu ca stau ei in frig, pai in vara cand s-a facut revizia o saptamana ce au facut?atunci de ce au mai facut revizie?… sau esti ruda cu directorul?!?

    Nu sunt bai prostavane ruda cu nimeni. Si eu stau fara caldura, dar nici nu zbier de frig. Stau lejer imbracat cu pantaloni, ciorapi, si bluza cu maneca lunga pe mine si nu dardai, nici nu se simte ca este frig la mine. Nu foloseasc nici o alta sursa de incalzire. Nu imi pare mie rau de aia ca stau in frig, sa stea ca ia o gramada de bani. Eu comentam legat de articolele scrise din autoare, caci le interpreteaza pe dos conform declaratiilor, adica in favoarea cetatenilor, si arunca pe aia o vina. Eu vin si te intreb. Cum plm.(ca tot ma iei cu plm.) tu, ai putea sa vezi daca ai probleme la instalatie sau calorifere vara daca astia nu iti baga apa pe ea. Imi raspunzi si mie ? Si eventual daca tu ti-ai schimba toata instalatia pe timp de vara, esti sigur ca in iarna cand se baga presiune pe ea nu cedeaza? Bai copile, tu nu sti ce vorbesti…. Se poate intampla oriunde si oricand, Este ca si cum ti-ai lua televizor nou, sau orice alt produs, iar cand il bagi in priza sa bubuie si sa ia foc. Vorbiti in necunostinta de cauza, intelegeti numai ce va convine voua. Aici este problema, ca nu stiti sa interpretati corect niste declaratii. Daca eu vin si iti spun ca incerc sa te ajut si fac tot ce pot, daca nu reusesc, tu vi sa ma injuri ca nu te-am ajutat. Cam asa este si aici. In loc sa ma iei pe mine cu plm. si ca sunt neamul directorului, mai bine le-ai da telefon sa-i injuri pe ei, si pe ala de la Isalnita care zicea ca rezolva astazi dupamiaza spre seara. Este deja seara trecut de ora 20 si canci. Asa ca scuteste-ma te rog.

  4. #4
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    7190

    Sa dardaiti in casa.. Cine v-a pus sa votati ciumatii..?! .. Din cauza unora sufera toti. Data viitoare la alegeri nu mai votati ciumati.
    Stati sa vedeti cand o veni gerul de -15 -20 de grade ce o sa crape conductele ruginite sub asfalt.. O sa fie “veselie” !!

  5. #5
    Newcomer
    Data de inscriere
     07-11-2018
    Mesaje
    13
    Citat Mesaj initiat de koss®
    Sa dardaiti in casa.. Cine v-a pus sa votati ciumatii..?! .. Din cauza unora sufera toti. Data viitoare la alegeri nu mai votati ciumati.

    Tu nu dardai ? ca te plangeai ca vine iarna si nu gasesti sa cumperi lemne, ori bagi de la gnena blocurilor peturi si trente in soba? Sa inteleg ca daca iesa la alegeri peneleul sau usereul sau cum drac se mai numesc mafiotii ceilalti nu mai crapa cazanul ? aia sa i-o spui lu mutu. Sau daca erau altii la guvernare in afara de mafia rosie sa o crezi tu ca aia bateau din palme si schimbau cazanele si sute sau mii de km. de tevi pe sub pamantul din tot orasul. Da ce zic eu, faceau termocentrale noi. Asta este, asa se intampla, repari intr-o parte si pocneste in alta. Nu poti face totul deodata, e costisitos, si nici nu prea ai cum. Vorba aluia de la CEO, mai bine construiesti ceva de la zero decat sa schimbi tot, dar asa ceva nu se poate stim cu totii. Sa zicem boda proste si sa multumim comunistilor, ca ne folosim de ce au facut ei si in ziua de azi, fara aia cred ca eram in epoca de piatra, in lumea a7-a daca eram condusi de astia din ziua de azi. Asta este, nu ne ramane decat sa carpim ce au facut aia.

  6. #6
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    7192

    Eu am dat 3000 de lei pe lemne . Am lemne si pentru la anul. Poate sa fie si -30 de grade.. eu am caldura.
    Mi-am luat si godac.. am dat 1500 de lei pe el sa-l tai de Craciun.
    Tuica am 3 vedre. Vin am o damigeana de 50l.. Sunt fericit.

  7. #7

    Mesaje

    Eu nu am nicio treaba cu cei care muncesc direct sa repare aceste `vechituri`. Aici este problema…faptul ca am scris ca isi dau cu stangul in dreptul…pai cam asa e…Boza spune miercuri spre joi….vine dan vasile la 10 minute distanta spune joi dupa-amiaza…si primim cldur[, efectiv, joi noaptea…unii mai fericiti joi pe la 21.00. Da, pacat de acei oameni care trebuie sa sudeze…sa repare…sa rezolve situatiile penibile in care am ajuns…NU AU NICO SCUZA CEI CARE OCUPA FUNCTII DE CONDUCERE SI CARE IAU DECIZII.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.