DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Ministerul Educației a publicat, astăzi, rezultatele finale obținute după soluționarea contestațiilor depuse de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut probele examenului de Evaluare Națională.

În urma reevaluării lucrărilor contestate, în județul Dolj proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 77.2% (3.152 candidați), în creștere cu 0,20% față de rezultatele inițiale(77%), anunță ISJ Dolj.

A crescut, de asemenea, și numărul candidaților cu media generală 10(zece), de la patru la cinci.

„A fost obținută încă o medie de 10 la Scoala Gimnazială Nicolae Romanescu”, anunță ISJ Dolj.

Totodată, 11 candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română și 113 candidați au obținut nota 10 la proba de Matematică (106 note de 10.00 înainte de contestații).

În Dolj, au fost depuse 1.210 contestații, în creștere, comparativ cu anul trecut (1.025):

  • 826 contestații la Limba și literatura română (admise în minus = 266; admise în plus = 501; nemodificate = 59)
  • 384 contestații la Matematică(admise în minus =133; admise în plus = 187; nemodificate = 64)

Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial.

Media de admitere constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).

Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 4-11 iulie și va fi urmată de repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat (14 iulie 2022).



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.