DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Dascălii doljeni află, astăzi, notele finale obținute la examenul de titularizare, la proba scrisă prezentându-se 665 de candidați, 73,98% luând note mai mari sau gale cu 5.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obțină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului.

Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

Săptămâna trecută, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat că din toamnă profesorii care au primit sub nota 5 la proba scrisă de la titularizare nu vor mai fi primiţi ca suplinitori. Este vorba de 4.000 de profesori în această situație. În plus, nici cei 3.900 de candidați care au părăsit sala de examen din cauză că nu știau subiectele nu vor mai fi primiți ca suplinitori.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.