S-au tras focuri de armă pentru prinderea unui tânăr fără permis

S-au tras focuri de armă pentru prinderea unui tânăr fără permis

4,236
7
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5.00)

Un bărbat în vârstă de 18 ani, din localitatea doljeană Urzicuța, este cercetat penal după ce a fost prins de către polițiști conducând mașina deși nu avea permis de conducere. Acesta a fugit de echipajul de la Rutieră, fiind prins după ce oamenii legii au tras focuri de armă pentru a-l determina să se supună controlului.

Cei care i-au făcut semn să oprească au fost, inițial, polițiștii din Segarcea.

Întrucât acesta nu a oprit, s-a procedat la urmărirea autoturismului în cauză pe DJ 561B, către comuna Drănic.

La intrarea în această localitate, tânărul a igorat din nou semnalul regulamentar de oprire efectuat, de această dată, de poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Drănic, persoana de la volanul autoturismului continuându-şi deplasarea până în satul Padea, unde a pătruns pe un drum comunal, a oprit autoturismul și a încercat să îşi asigure scăparea prin fugă.

Poliţiştii au continuat urmărirea pe jos şi, având în vedere faptul că bărbatul nu s-a supus somaţiilor, poliţiştii au executat un foc de avertisment, în plan vertical, reușindu-se prinderea și imobilizarea acesteia.

Poliţiştii au identificat persoana în cauză, stabilind că este vorba despre tânăr de 18 ani, din Urzicuța, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și ar fi condus autoturismul fratelui său, plecat în străinătate.

„În urma verificării autoturismului respectiv, s-a stabilit faptul că acesta avea autorizaţia de circulație provizorie expirată. Cercetările continuă în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat şi fără permis de conducere şi furt în scop de folosinţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Gîrd.

7 COMENTARII

  1. #1
    De-al casei
    Data de inscriere
     04-03-2019
    Mesaje
    293

    Prin America te impusca direct ….

  2. #2
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    7644

    Nu mai dati exemplu de America si politisti fascisti din America (SUA) . In America oricine are dreptul la arma de foc letala prin nastere… In Romania nu te lasa nici artificii pentru sarbatori sa ai…

    Asa ca … care mai dati exemplu cu militia din America sunteti naivi rau ca sa nu spun altcumva.

  3. #3
    De-al casei
    Data de inscriere
     04-03-2019
    Mesaje
    293

    Asa trebuie bai cap patrat, legi aspre si sa nu stea la discutii, nu legi de cacat si sa injuri politistul ca in Ro.. Numai asa domesticsti salbaticii din Romania, cu parul, ca de buna voie nu se poate.

  4. #4
    0-day Member
    Data de inscriere
     10-12-2019
    Mesaje
    0

    Oferta extra. Lucru la calculator. Eficient. Valabil in toata tara. Start acum. Un sistem cu totul special. Totul este sigur. Ne extindem nelimitat. De ce sa nu faci bani aici? Totul depinde numai de tine. Pas cu pas si sigur.Trimite-mi mesajul VREAU MAI MULTE INFORMATII, la adresa: roxanadeac.dr@gmail.com

  5. #5
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    7645
    Citat Mesaj initiat de atrium
    Asa trebuie bai cap patrat, legi aspre si sa nu stea la discutii, nu legi de cacat si sa injuri politistul ca in Ro.. Numai asa domesticsti salbaticii din Romania, cu parul, ca de buna voie nu se poate.

    Du-te ba in Coreea de Nord.. si lasa civilizatia pentru altii ca vad ca nu e pentru tine.

  6. #6
    De-al casei
    Data de inscriere
     04-03-2019
    Mesaje
    297
    Citat Mesaj initiat de koss®
    Du-te ba in Coreea de Nord.. si lasa civilizatia pentru altii ca vad ca nu e pentru tine.

    Bai prostavane, eu chiar sunt intr-o tara civilzata, nu ca tine bezmetiicule. Fa tu in tarile civilizate ca Franta, Germania, Olanda, Uk. cum faci in ro. sa vezi cum te ard baiatii. La tine civilizatia inseamna sat fara caini, fara legi, fiecare sa faca ce vrea, si sa mearga pe legea pumnului. Vai de capul tau daca tu crezi ca ce harababura din ro. inseamna civilizatie. Iti spun eu ce inseamna, retarzi prost crescuti, ne educati, faca scoala, golaneala si multa multa prostie, dar exagerat de multa, iar voi credeti ca sunteti jmecheri, dar din contra este invers, sunteti prosti gramada.

  7. #7
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    7646

    Mai învață limba română și comunicarea pentru începători și apoi poți să-i faci pe alții prostovani. Se vede că ai făcut școala pe timpu’ lu împușcatu’ și ai trecut prin școală precum câinele prin baltă.
    De comuniști care au dat milităria jos din pod e România plină.. Partea bună e că mai aveți câțiva ani de trăit și vă duceți cu toții pe lumea alaltă.. se scapă dracu societatea de voi.

    De atâta militărie comunistoidă care a fost în România s-a ales prafu și pulberea bă..

    Comentează dracu pe siturile din țara aia a ta civilizată.. sau ce? Nu le știi limba să scrii într-o limbă străină… Păi tu limba ta maternă nu o știi..și nu ai fost în stare să înveți câți 40-50 de ani ai trăit pe pământul ăsta.. alta străina.. mai greu s-o înveți în doar câteva luni-ani.. dacă nu imposibil..

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.