DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Cristian Dumitrașcu și echipa lui ajută omeni începând din anul 2012. Atunci a luat naștere acest proiect, în orașul Filiași din județul Dolj, tânărul fiind convins că fiecare dintre noi poate oferi ajutor celor din jur fără a primi ceva în schimb.  

Asociația coordonată de către Cristian a prins contur  având la bază o poveste. O poveste și dorința tânărului de a-i sprijini pe cei din jur.

„Am început ideea de voluntariat în anul 2012, din dorinţa de a schimba puţin mentalitatea celor care refuzau să facă ceva în jurul lor. Am continuat în această formă o mică perioadă. După aceea, din dorinţa de a ajuta o cunoştiinţă care avea copilul cu probleme medicale, am deschis o asociaţie, cu scopul de a ajuta persoana respectivă. Ulterior, acea persoană nu a vrut să se expună spaţiului public şi am rămas efectiv cu o asociaţie”, povește Cristian Dumitrașcu.

Inițial, asociația a avut un nume, după care, pentru că putea fi asociată cu un partid politic, echipa a venit cu varianta finală: „Povestea Mea”.

„Dorind să continui activitatea de voluntariat, am zis că este bine să o fac într-un mediu protejat, adică prin asociaţie. Prima asociaţie s-a numit Asociaţia PLUS Omenia, o asociaţie pe care am construit-o de la zero, cu câţiva voluntari. Am reuşit să construim o casă, să sprijinim peste 130 de familii, mai mult în prag de sărbători, atunci ne desfăşuram campaniile. Tot primind mesaje în legătură cu numele asociaţiei, fiind uşor confundat cu un partid politic şi dorind să ne detaşăm de ideea că avem vreun parteneriat cu un partid, am luat hotărârea de a schimba asociaţia şi astfel a apărut <<Povestea Mea>>”, continuă Cristian.

Nu este ușor să găsească voluntari, dar cu sprijinul celor care au făcut-o au reușit să salveze vieți și să ofere condiții mai bune de trai acolo unde nu se întrevedea nicio speranță.

„Am gândit numele, plecând de la ideea că orice om sau vieţuitoare are o poveste, indiferent de tipul ei. Am căutat cât mai mulţi voluntari pentru a desfăşura activităţile propuse şi am reuşit să operăm copii, să plătim tratamente costisitoare, să construim case, să schimbăm vieţi şi să creăm campanii care ne-au făcut mândri că avem printre noi oameni de calitate, care doresc să schimbe vieţi prin ajutorul oferit. În spatele acestei asociaţii se află oameni frumoşi, coordonaţi de către mine. Facem doar voluntariat, nu suntem angajaţi ai asociaţiei, avem job-uri, în medii diferite, de la IT pânã la  activităţi economice. Alocăm timpul liber pentru a construi poveşti frumoase. Cazuri sunt şi au fost multe, în schimb ne limităm la cât putem duce prin voluntariat. Chiar acum avem în desfăşurare patru cazuri, recent am plătit o operaţie a cărei valoare a depăşit 25.000 Euro. Zilele ce urmează vom face o donaţie de aproape 10.000 Euro pentru o fată din oraşul Filiaşi, care suferã de o boalã gravă”, mai spune tânărul din Filiași.

Cel mai mare vis al lui Cristian este să construiască un centru social pentru persoane care provin din medii defavorizate. Îl numește vis pentru că acest proiect implică fonduri financiare foarte mari. Autoritățile locale nu au bani pentru a sprijini fundațiile, mai spune tânărul, și nici comunitatea, Filiașiul fiind oraș mic, nu prea acceptă ideea voluntariatului.

„Ca şi planuri de viitor, avem multe. Visul cel mare este înfiinţarea unui centru social pentru persoanele care provin din medii defavorizate, un centru de zi şi de ce nu un adăpost temporar pentru familiile aflate la o grea încercare. Dorinţa de a te dezvolta într-un oraş mic este, de cele mai multe ori, dusă spre eşec pentru că oamenii care reuşesc să susţină o acţiune, sunt foarte puţini. De multe ori îi numărăm pe degete, iar autorităţile sunt slab finanţate ca să ne poată finanţa şi pe noi ca şi asociaţii. Deşi suntem singura asociaţie umanitară din Filiaşi, ideea de voluntariat şi ajutorare încă nu s-a dezvoltat la nivel de comunitate, sprijinul fiind extrem de mic din partea comunităţii locale. Nu am fost şi nici nu suntem insistenţi. Poate că pe viitor se vor alătura mai mulţi parteneri care vor dori sã sprijine ideile noastre şi împreună să putem pune umărul pentru construirea centrului social”, adaugă Cristian.

Tânărul speră ca tot mai multe persoane să se alăture proiectului și astfel reușitele să fie tot mai multe.

„Avem în desfăşurare un proiect printr-un parteneriat prin care vom susţine toate persoanele cu dizabilităţi prin oferirea în mod gratuit de proteze, orteze, etc. Totul se rezumã la cât îţi doreşti să fii de bun, în orice mediu şi domeniu. Noi oferim timp şi dragoste tuturor oamenilor din jur și de aceea am creat o comunitate atât de frumoasã. Am plecat cu o pagină în social media, de la zero, iar acum suntem peste 50.000 oameni care susţinem cauze! Alăturaţi-vã şi voi și  împreună putem schimba destine”, încheie Cristian Dumitrașcu.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.