Salonul Național de Restaurare, la Muzeul Olteniei

Salonul Național de Restaurare, la Muzeul Olteniei

1.377
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Peste o sută de piese din patrimoniul cultural național vor fi expuse în cadrul Laboratorului de Restaurare și Conservare, din cadrul Muzeului Olteniei Craiova, în perioada 19-21 septembrie, cu ocazia organizării Salonului Național de Restaurare, eveniment ajuns la cea de-a XIV-a ediție.

Potrivit reprezentanților Muzeului Olteniei, Laboratorul de Restaurare–Conservare organizează la Craiova, în fiecare an, cea mai mare și complexă reprezentare de acest gen din țară.

„Devenită tradiție în capitala Băniei, expoziția temporară Salonul Național de Restaurare 2018  va reuni, într-o formulă de exprimare culturală complexă, peste o sută de piese aparținând patrimoniului cultural național, ce provin din colecțiile, depozitele și expozițiile a peste 27 de instituţii muzeale, religioase sau colecţii particulare din ţară publicul craiovean, va putea admira obiecte de patrimoniu de o valoare deosebită – din ceramică, porțelan, metal, lemn, dar şi picturi, textile, cărţi vechi şi diverse documente aparținând patrimoniului cultural național, circuitul expozițional fiind gândit astfel încât să reprezinte o incursiune valorică în vastul patrimoniu cultural naţional. Piesele figurează în expoziție alături de o bogată documentație fotografică și de informații legate de procesul de restaurare”, se arată întrun comunicat de presă al Muzeului Olteniei.

Craiovenii care vor trece pragul instituției de cultură vor avea ocazia să cunoască piese patrimoniale remarcabile precum biroul din camera de lucru a Elenei Farago, redând atmosfera începutului de secol XX, deținut de Biblioteca Județeană ”Alexandru și Aristia Aman” sau un ceas de perete Schlenker & Kienzle, datat 1895, restaurat cu profesionalism de restauratorii Muzeului Județean Argeș.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.