Șase cazuri de gripă, în județul Dolj

Șase cazuri de gripă, în județul Dolj

2.739
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Șase cazuri de gripă au fost înregistrate, în ultima săptămână, în județul Dolj, potrivit unui bilanț al Direcției de Sănătate Publică Dolj, printre cei afectați numărându-se și copii.

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Dolj continuă monitorizarea sezonului gripal, săptămâna trecută fiind înregistrate șase cazuri de gripă repartizate pe grupe de vârstă: un caz la 2-4 ani, trei la 15-49 ani şi două la 50-64 ani, conform situației DSP Dolj.

De asemenea, au fost înregistrate nu mai puțin 1.187 de cazuri de viroze respiratorii și 469 de cazuri de pneumopatii acute, o parte dintre doljeni fiind spitalizați.

Specialiștii recomandă populației să nu intre în panică, în ciuda faptului că și în județul Dolj au apărut cazuri de gripă.

„Deoarece morbiditatea înregistrată se află în intervalul aşteptat şi nu există dovada circulaţiei de virusuri gripale în populaţie, caracterizăm săptămâna prin lipsă de activitate gripală”, transmit reprezentanții DSP Dolj.

Referitor la vaccinarea antigripală a populaţiei din grupele la risc, până în prezent au fost imunizate, în județul Dolj, nu mai puțin de 46.240 de persoane, acțiunea fiind încheiată.

Medicii recomandă, ca măsură de prevenție, spălatul mâinilor cât mai des. Alături de măsuri igienice, cum ar fi utilizarea batistelor de unică folosință, specialiştii recomandă, de asemenea, evitarea aglomerației si a zonelor unde riscul de îmbolnăvire este mai mare.

„Sezonul rece favorizează apariţia unor boli intercurente, aşa numite boli de sezon, dar şi acutizarea unor boli cronice preexistente. Bolile de sezon includ guturaiul, virozele respiratorii, pneumopatiile, gripa şi alte afecţiuni acute din sfera ORL. Ele pot surveni în orice anotimp, dar incidenţa lor este crescută în acest sezon tocmai din cauza aerului rece care favorizează scăderea imunităţii locale şi generale a organismului şi creşterea circulaţia germenilor”, a precizat Ștefan Popescu, purtător de cuvânt al DSP Dolj.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.