DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Două creșe noi vor fi construite în Craiova, în cartierele Romanești și Veterani, contractul de finanțare pentru cele două construcții fiind semant joi.

Investiția va efectuată cu fonduri europene, anunță edilul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.

Creșele se vor regăsi pe străzile Potelu, respectiv Artileriei.

„Construirea celor două creșe vine în sprijinul comunităților din aceste zone relativ noi ale orașului, care s-au dezvoltat în ultimii ani. Fiecare dintre cele două instituții va putea oferi servicii complete pentru câte 110 copii, dar și spații verzi și locuri de joacă. De asemenea, proiectele creșelor prevăd construcții moderne, cu regimul de înălțime parter, cu nuclee separate în funcție de necesități, dar și cu panouri solare și fotovoltaice”, a menționat Vasilescu.

Termenul de finalizare este de 37 de luni din momentul semnării contractului de finanțare.

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.