DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Direcția de Sănătate Publică Dolj face angajări, instituția având urgent nevoie de medici epidemiologi și personal IT. 

Purtătorul de cuvânt al DSP Dolj, Ștefan Popescu, a precizat că pentru medici epidemiologi sunt scoase la concurs trei posturi, iar asistentele care vor fi angajate vor lucra și ele tot în acest compartiment.

„Având în vedere contextul epidemiologic, avem nevoie de personal de specialitate, mai ales în efectuarea anchetelor epidemiologice și, de asemenea, de personal IT care să prelucreze rapid datele. Am făcut deja angajări. Din păcate nu am avut medici epidemiologi. Scoatem trei posturi de medici epidemiologi, unul pentru medic de igienă, două posturi de asistente medicale care vor lucra tot la serviciul de epidemiologie și un post de analist programator care se va alătura celorlalți doi care lucrează la noi”, a menționat dr. Popescu.

Acesta a mai spus că, în prezent, în instituție lucrează trei epidemiologi. La începutul epidemiei au fost șase, dar trei s-au pensionat.

„O anchetă epidemiologică presupune timp. Suntem ajutați de către medici rezidenți-medicină de familie care sunt detașați la noi. Ne ajută foarte mult în această perioadă”, a mai explicat purtătorul de cuvânt al instituției.

În ceea ce privește gestionarea situației Covid, la telefon răspund, zilnic, trei persoane. S-a ajuns, potrivit doctorului Popescu, și la 150-200 telefoane/zi.

Probleme sunt, după cum s-a și observat în ultima perioadă, și cu raportările. Personalul nu reușește să introducă la timp datele în sistem și astfel apar diferențe între raportările către Prefectura Dolj și cele către INSP.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.