Se păzesc fântânile, la noapte, în zona Calafatului

Se păzesc fântânile, la noapte, în zona Calafatului

2.608
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Doljenii din zona Calafatului vor petrece noaptea de 6 spre 7 ianuarie, în stradă sau pe ulițe, pentru a „păzi fântânile de spiritele rele”, obieciul fiind vechi de sute de ani și păstrat cu sfințenie în această parte a județului.

Tradiția spune că păzind fântânile, oamenii împiedică duhurile rele să strice apa care trebuie să fie curată pentru că în dimineaţa zilei de Sfântul Ion tinerii să meargă cu Iordănitul şi să stropească toate fetele.

Localnicii spun că acesta este și un prilej de a petrece, muzica, băutura şi bucatele alese fiind nelipsite.

„Seara este foarte frumos la noi în zonă. De Bobotează, noaptea, este obiceiul păzitului fântânilor. Este cel mai vechi obicei de la noi din zonă. Trebuie păzite cu mare grijă. Se face focul lângă fântână, se pune masa pe care așezăm diferite preparate, sarmale, carne prăjită, țuică fiartă, vin fiert. Se face o adevărată petrecre și a doua zi se continuă la toți cei care poartă numele de Ion. Încă se mai păstrază acest obieci”, a spus unul dintre doljenii din zona Calafatului.

În trecut, la păzitul fântânilor participau doar tinerii de până în 20 de ani. Acum însă, vin şi bătrâni şi femei.

Tot la Calafat, a devenit o tradiţie ca slujba de sfințire a Apei  Mari să fie făcută pe malul Dunării, călăfățenii luând parte la eveniment în prima parte a Zilei de Bobotează.



1 COMENTARIU

  1. #1
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    7247

    E bine ca se pastreaza obiceiurile pamantului

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.