Se reabilitează termic trei grădinițe și o școală din Craiova

Se reabilitează termic trei grădinițe și o școală din Craiova

2.845
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Trei grădinițe cu program prelungit din Craiova și o școală vor fi reabilitate termic, în baza unor proiecte cu finanțare nerambursabilă, municipalitatea demarând procedurile de achiziție publică a serviciilor de proiectare în toate aceste patru cazuri.

Potrivit reprezentanților Primăriei Craiova pasul privind proiectarea presupune expertiză tehnică, documentații pentru obținerea avizelor/acordurilor necesare eliberării autorizației de construire, audit energetic inițial, documentație de avizare a lucrărilor de intervenție, inclusiv studiu luminotehnic.

Două dintre aceste proceduri, respectiv pentru Grădinița „Elena Farago” și Gradinița „Piticot”, s-au finalizat în vara acestui an, cu încheierea unor contracte de achiziție servicii proiectare, iar celelalte două, respectiv pentru Grădinița „Floare Albastră” și Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”, se află în faza de verificare a ofertelor depuse.

Pentru realizarea acestor obiective, pe lângă suma de bani stabilită la începutul anului, Primăria Craiova a luat în calcul varianta liniilor bugetare, astfel: pentru Grădinița cu program prelungit „Elena Farago” inclusiv Creșa nr. 8 – proiectare (Axa 3.1.B)”, cu suma de 107.000 de lei; o linie bugetară pentru Grădinița cu program prelungit „Piticot” inclusiv Creșa nr. 5, cu suma de 101.000 de lei; o linie bugetară aferentă proiectului Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul cu suma de 302.000 de lei și o linie bugetară aferentă proiectului Grădiniței cu program prelungit „Floare Albastră” inclusiv Creșa nr. 3, cu suma de 112.000 de lei.

Aceste sume au fost propuse de către reprezentanții Direcției Financiare din cadrul Primăriei Craiova, după ce s-a reanalizat situația, proiectul urmând să ajungă pe masa consilierilor locali la ședința de joi.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.