Se schimbă regulile de îmbarcare pe Aeroportul din Craiova

Se schimbă regulile de îmbarcare pe Aeroportul din Craiova

1.834
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Operatorii aeroportuari vor trebui să urmeze o serie de reglementări, atât de natură tehnico-logistică, cât și de natură operațională, impuse de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, pentru a asigura, în continuare, măsuri de protecție impuse de pandemia COVID-19, având în vedere necesitatea pregătirii zborurilor de pasageri în condiții de siguranță și securitate, au transmis, joi, reprezentanții Aeroportului din Craiova.

La reluarea zborurilor de pe Aeroportul Internaţional Craiova, pasagerii sunt rugați să respecte cu strictețe următoarele măsuri: 

Prezentarea la aeroport cu cel puţin 3 ore înainte de ora programată pentru decolare

Respectarea culoarelor tendiflex și a liniilor de demarcație pentru păstrarea distanței de 1,5 m între pasageri (față-spate și lateral), atât in zona publică, cât şi în zona securizată (terminal plecări/sosiri).

Obligația de a urma procedura de termoscanare, pentru a preveni accesul în terminalele de pasageri a unor persoane care prezintă simptomatologie specifică infectării cu noul Coronavirus

Obligația de a purta măști de protecție în interiorul aeroportului.

Respectarea instrucțiunilor transmise, atât prin mijloacele audio, cât şi de către personalul aeroportuar

Obligația completării Declaraţiei pe propria răspundere, a pasagerilor care sosesc în ţară şi totodată, respectarea măsurilor impuse de către reprezentanţii Direcţiei de Sănatate Publică.

Accesul persoanelor care însoţesc pasagerii, atât la plecare, cât şi la sosire, este interzis în terminalele aeroportului.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.