DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

64,77% dintre elevii care au participat la simularea examenului de Evaluare Națională au obținut medii peste 5, anunță reprezentanții Inspectoratului Școlar Dolj. 

Comparând situația cu anii 2019 și 2020, ISJ Dolj a concluzionat că, anul acesta, mai mulți elevi au reușit să obțină medii peste 5.

„În anul 2019, la simularea examenului de Evaluare Națională a fost înregistrat un procent de medii peste 5 de 55,07%, iar în anul 2020, la simularea organizată de ISJ Dolj – 51,06%”, au transmis reprezentanții ISJ Dolj.

Un elev a obținut nota 10 la Limba și literatura română, iar la Matematică au fost înregistrate 33 de note de 10.

Rezultatele obținute la simulare nu vor fi publice.

Acestea sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care s-au desfăşurat aceste simulări, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

Notele obţinute la simulările naţionale nu se trec în catalog, dar dacă elevul solicită acest lucru, se pot trece.

 

 

 

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.