Sindicaliștii din Învățământ anunță noi proteste și în Dolj

Sindicaliștii din Învățământ anunță noi proteste și în Dolj

5.033
2
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” anunţă faptul că vor continua prostele, urmând ca cei din Dolj să picheteze sediul Prefecturii în data de 30 martie. Salariaţii din învăţământ nu sunt dispuşi să renunţe la lupta pe care o duc în acest moment cu o clasă politică căreia nu îi pasă de viitorul şcolii româneşti, implicit de generaţiile de copii şi tineri care au nevoie de performanţă în educaţie, după cum spun sindicaliștii. „Suntem profund dezamăgiţi de lipsa de răspuns din partea Executivului şi considerăm că aceasta este, de fapt, o invitaţie la noi proteste, printre care şi demararea grevei generale în educaţie. Guvernul României se face responsabil în totalitate pentru starea sistemului de învăţământ naţional, dar şi de efectele acestor proteste asupra procesului de educaţie. Salariaţii din învăţământ nu sunt dispuşi să renunţe la lupta pe care o duc în acest moment cu o clasă politică căreia nu îi pasă de viitorul şcolii româneşti, implicit de generaţiile de copii şi tineri care au nevoie de performanţă în educaţie. Tăcerea Guvernului nu e doar sfidătoare la adresa noastră, a salariaţilor din învăţământ, ci la adresa tuturor familiilor din România, care îşi duc copiii la şcoală şi care aşteaptă respect şi implicare din partea legiuitorilor acestei ţări”, se arată într-un comunicat transmis de FSLI şi FSE „Spiru Haret”. Sindicatele cer: – rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022 – identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar – adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998 – aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri – în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate – remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție – instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației – plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile – plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic. Sindicaliștii spun că protestele vor continua şi în lunile următoare și urmează pichetarea sediului Guvernului şi a sediilor prefecturilor în lunile martie şi aprilie 2023, un marș de protest în București în luna mai 2023 și declanşarea grevei generale în ultima decadă a lunii mai.


2 COMENTARII

  1. #1
  2. #2

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.