DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Reprezentanții Sindicatului Promedica informează, într-un comunicat de presă, că foarte mulți medici vor ajunge în instanță dacă vor fi obligați să suporte singuri costurile testelor Covid, după ce ministrul Sănătății a precizat că a fost definitivat un ordin în acest sens. 

Săptămâna trecută, ministrul Sănătății a spus că a fost definitivat ordinul care va impune testarea periodică a personalului medical nevaccinat, dar şi obligativitatea plăţii testelor.

Se va lua această decizie, după ce cadrele medicale au refuzat să se vaccineze.

Reprezentanții Sindicatului Promedica, USMR Alianța Medicilor și Federația Hipocrat solicită revenirea asupra acestei decizii care încalcă drepturile salariaților din sistemul medical.

„Reamintim că potrivit legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319 din 14 iulie 2006, art.7 (6): <<Măsurile privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situaţie obligaţii financiare pentru lucrători>>”, se arată în comunicatul de presă.

Medicii nu se opun testării, dar modalitatea în care se dorește a fi efectuată este considerată abuzivă.

„Așadar testarea personalului medical privind COVID-19 sau alte afecțiuni precum HIV, hepatită etc. se poate face, dar costurile sunt suportate de angajator. Nu ne opunem ideii de a testa personalul medical, ci manierei abuzive și incorecte, prin care Ministerul Sănătății și Guvernul înțeleg să facă acest lucru. Să nu scăpăm din vedere faptul că în perioada de vârf a pandemiei, cadrele medicale erau testate sporadic”, mai arată sursa citată.

Există reacții ale cadrelor medicale decise să acționeze în instanță pentru această situație, mai spun sindicaliștii.

„În acest momente, considerăm că ceea ce poate ajuta este comunicarea eficientă, colaborarea, deschiderea autorităților către personalul medical și nu încălcarea drepturilor. Respectul și recunoștința pentru „eroii în halate albe” și „oamenii din linia 1” declarate public, sunt încălcate prin impunerea suportării unor costuri ce nu ar trebui să fie suportate de cadrele medicale, ci de statul care vrea să își protejeze cetățenii”, se mai arată în comunicat.

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.