Șofer băut, urmărit de polițiști pe străzile din Craiova

Șofer băut, urmărit de polițiști pe străzile din Craiova

4.732
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Craiova, a pus din nou polițiștii pe jar, joi, când știind că băuse înainte de a se urca la volan, în momentul observării unui echipaj de la Rutieră, a mărit viteza de deplasare. Oamenii legii l-au urmărit, pe mai multe străzi din municipiu, reușind în final să îl oprească.

Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de  0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Poliţişti din cadrul Secției 3 Poliție Craiova, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe strada Revoluţiei, au observat un autotvehicul, al cărui conducător, la vederea echipajului de poliţie, a mărit viteza de deplasare. S-a procedat la urmărirea autovehiculului pe mai multe străzi, reuşindu-se oprirea acestuia, pe strada Bucura. Conducătorul auto, un bărbat de 52 de ani, din Craiova, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de  0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.

Bărbatul a fost dus și la spital pentru recoltarea de mostre biologice, pe numele său fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

 



1 COMENTARIU

  1. #1
    De-al casei
    Data de inscriere
     03-03-2011
    Mesaje
    384

    Vai de noi!! Pai ce sa te astepti la tinerii din ziua de azi daca si un om in varsta face asa ceva?? Ce educatie poate el sa ofere copilului sau nepotilor??

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.