DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Peste 300 de amenzi au fost aplicate, anul trecut, de către polițiștii locali, persoanelor care au aruncat gunoi, moloz sau alte materiale de construcții pe domeniul public din municipiul Craiova.  

Amenzile aplicate sunt în valoare de 645.000 de lei.

„Prin acțiuni specifice (pânde), polițiștii locali au depistat și identificat persoane ce depozitau necontrolat deșeuri menajere provenite din gunoaie, molozuri și material de construcții pe domeniul public al municipiului Craiova, fiind aplicate 319 sancțiuni contravenționale, în valoare de 645.700 lei, din care 281 sancțiuni, în valoare de 205.700 lei – potrivit HCL nr. 107/2021, iar 38 sancțiuni, în valoare de 440.000 lei – potrivit OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor”, arată Poliția Locală Craiova.

Amendate au fost, potrivit polițiștilor locali craioveni, și persoanele care se ocupă cu arderile de deșeuri rezultate din dezmembrări auto, fiind aplicate 59 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 32.300 lei.

Nici agenții economici nu au scăpat netaxați, cei amendați fiind operatorii care nu aveau, în momentul controlului, un contract pentru ridicarea deșeurilor cu firma autorizată.

„Au fost verificați 1.561 agenți economici care nu încheiaseră contract de prestări servicii pentru ridicarea deșeurilor cu operatorul autorizat, fiind aplicate 33 sancțiuni, în valoare de 20.500 lei”, mai arată Poliția Locală Craiova.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.