DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Astăzi, în jurul orei 17:30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Expres 12, în afara municipiului Slatina, a avut loc un eveniment rutier.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, în vârstă de 19 ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism, pe Drumul Expres 12, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu parapetul metalic ce desparte cele două sensuri de mers.

„În urma evenimentului rutier, nu au rezultat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au întocmit actele de constatare a evenimentului și au eliberat autorizația de reparație pentru autoturismul implicat în eveniment.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 870 de lei”, arată IPJ Olt.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.