DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Seara trecută, în jurul orei 23.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt, în timp ce desfășurau activități specifice, au depistat în trafic, pe Drumul Expres 12 (DEx12), în afara localității Valea Mare, un autoturism care circula cu viteza de 238 de km/h, pe un sector de drum cu limita maximă de viteză de 120 de km/h.

Mașina a fost oprită, iar la volanul acestuia a fost identificat un tânăr, de 30 de ani, din municipiul Craiova.

„Bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 3.300 de lei, iar, ca măsură complementară, polițiștii i-au reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 120 de zile, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație”, spun reprezentanții IPJ Olt.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.