Tânără din Bistreț, dată dispărută. De trei ani, familia nu știe nimic...

Tânără din Bistreț, dată dispărută. De trei ani, familia nu știe nimic de ea

7.501
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(2 voturi, media: 1,00)

O tânără în vârstă de 25 de ani, din Bistreț, este căutată de către polițiști, după ce, mama acesteia, care locuieşte în prezent în Franţa, a anunțat faptul că nu a mai reuşit să ia legătura cu fiica sa, Alexandra-Dorina-Georgiana Radu, de aproximativ trei ani.

Din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că, la sfârșitul anului 2014, începutul anului 2015, tânăra de 25 de ani a plecat împreună cu mama sa la muncă în Franța, iar din luna august 2016, din cauza unor neînțelegeri, relațiile dintre acestea s-au răcit și de atunci nu au mai ţinut legătura.

Tânăra ar fi venit în luna mai 2017, în comuna Bistreț, la domiciliul bunicii paterne, unde a stat câteva zile, timp în care și-a schimbat cartea de identitate, iar de atunci aceasta nu a mai luat legătura cu familia.

Semnalmentele femeii sunt: aproximativ 1,65m înălțime, păr vopsit roșcat, drept, lung, constituție atletică, față ovală, ochi căprui, sprâncene arcuite.

Cine poate da informaţii cu privire la persoana în cauză este rugat să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.