DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Sala Polivalentă din Craiova va găzdui, în perioada 7-9 februarie, Târgul de Nunți „Wedding Fever ” Craiova 2025.

Potrivit organizatorilor, evenimentul promite trei zile de inspirație, oferte exclusive și experiențe de neuitat pentru cei care se pregătesc pentru ziua cea mare.

Sub sloganul „Spune DA noilor tendințe!”, acțiunea reunește cei mai buni designeri de rochii de mireasă, verighete, organizatori de evenimente, cofetării de top, florării, fotografi, formații, furnizori de artificii și multe altele.

Ce îi așteaptă pe vizitatori?

Târgul de Nunți „Wedding Fever” Craiova 2025 prezintă colecții spectaculoase de rochii de mireasă și costume de ceremonie.

Lichidare Stoc Rochii de Mireasă de Excepție și „Rochii de mireasă de măritat”!

@craiovaforum

Târgul de Nunți „Wedding Fever” Craiova 2025. Magia iubirii prinde contur la Sala Polivalentă! #craiova #craiovaforum

♬ original sound – craiovaforum

„Ai visat mereu la o rochie de mireasă unică, confecționată din materiale de cea mai înaltă calitate? Acum ai ocazia să faci acest vis să devină realitate la prețuri
incredibil de mici! În plus, te așteaptă și un stand cu rochii de mireasă „de măritat”, ce vin la pachet și cu accesorii bonus! Probezi, negociezi și pleci cu o super rochie la jumătate de preț”, spun organizatorii.

Nu vor lipsi, de la eveniment, nici demonstrațiile live și nici degustările – de la prăjituri rafinate la cocktailuri spectaculoase.

Vor fi prezentat și show-uri de lumini și oferta pentru artificii – pentru ca nunta voastră să strălucească la propriu!

Pe durata târgului, expozanții oferă pachete speciale și promoții pentru cei care își fac rezervările pe loc.

Gală specială

Va fi organizată și o gală unde vor fi desemnați cei mai buni furnizori din industria evenimentelor din Craiova. Evenimentul va avea loc la sfârșitul primei zile a Târgului de Nunți, vineri 7 februarie, începând cu ora 17:00.

„Târgul de Nunți Craiova nu este doar un eveniment, ci o experiență. Este locul
unde visurile prind contur, unde emoțiile se transformă în planuri și unde fiecare
detaliu al nunții tale devine posibil. Indiferent dacă ești la începutul organizării
sau ai nevoie de ultimele retușuri, aici vei găsi tot ce îți trebuie pentru un
eveniment memorabil” – au declarat organizatorii.

Informații utile

Evenimentul este deschis zilnic :

Vineri, 7 februarie, între orele 11.00 și 18.00;
Sâmbătă, 8 februarie, între orele 10.00 si 18.00;
Duminică, 9 februarie, între orele 10.00 și 16.00.

Accesul se face pe bază de bilet achiziționat la intrare sau on line din rețeaua
www.iabilet.ro.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.