Taximetriștii din zona Aeroportului Craiova, zeci de amenzi în urma unui control...

Taximetriștii din zona Aeroportului Craiova, zeci de amenzi în urma unui control de amploare

5,536
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Mai multe persoane care practică activitatea de taximetrie, în zona Aeroportului Craiova, au fost amendate de către polițiștii doljeni, în urma unui control efectuat în colaborare cu inspectori din cadrul Registrului Autot Român, Dolj.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a spus că aceste verificări au avut loc joi și au vizat întreaga activitate de taximetrie, cei amendați fiind depistați cu că nu respectau  regulile privind tariful sau calitatea serviciului prestat.

De asemenea, oamenii legii au acționat și pe linia practicării ilegale a acestei ativități. În total au fost aplicate 34 de sancțiuni în valoare de aproximativ 30.000 de lei.

„În urma abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 34 de sancţiuni contravenţionale, din care 24 la OUG 195/2002 şi 10 la Lg. 38/2003, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. Valoarea sancţiunilor aplicate de poliţişti este de aproximativ 30.000 de lei, fiind totodată reţinut un permis de conducere şi retrase patru certificate de înmatriculare”, a declarat Grădinaru.

1 COMENTARIU

  1. #1
    0-day Member
    Data de inscriere
     04-09-2018
    Mesaje
    0

    Din cate cunosc eu, la aeroport este acreditata doar firma Romnicon, bineinteles ca nu toti sunt in regula cu actele. Sa caute Politia pe cei de la alte firme care stau pe marginea drumului unde este oprirea interzisa, incepand de la Aeroport pana in dreptul lui Metro, si asteapta sa iasa lumea din terminal cand este zbor, si trec si ei la japca pe acolo ca poate, poate le face cineva cu mana, si sa para ca au fost luati din mers. Poate Politia ia masuri si cu ghiolbanii de parcheaza pe marginea drumului si spatiu verde desi este oprirea interzisa. Eventual sa securizeze zona cu popi metalici sa nu mai poata trage pe dreapta sa nenoroceasca spatiul verde, ca deja este debandada acolo, desi au loc in parcarea aeroportului care este GRATIS.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.