Tineri din Dolj, arestați pentru furturi comise în Italia și Franța

Tineri din Dolj, arestați pentru furturi comise în Italia și Franța

2.556
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Trei tineri din județul Dolj, pe numele cărora există mandate europene de arestare, au fost prinși de către polițiștii doljeni, luni. Unul dintre aceștia este condamnat pentru infracțiunea de furt comisă pe teritoriul Italiei, ceilalți doi tot pentru furt, fapta fiind înregistrată în Franța.

Doljeanul care a fost prins la furat, în Italia, are 32 de ani și este din localitatea Amărăștii de Jos.

„Politiști din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj au depistat, în Amărăştii de Jos, un bărbat de 32 de ani, din aceeaşi localitate, pe numele căruia autorităţile din Italia au emis un mandat european de arestare pentru comiterea infracţiunii de furt”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.

Ceilalți doi doljeni sunt din comuna Coțofenii din Față, având 21 și respectiv 28 de ani.

„Tot în cursul zilei de ieri, poliţiştii de investigaţii criminale au identificat, în comuna Coţofenii din Faţă, doi tineri de 21 şi 28 de ani, din aceeaşi localitate, pe numele cărora autorităţile din Franţa au emis mandate europene de arestare pentru comiterea infracțiunilor de furt”, au mai spus reprezentanții IPJ Dolj.

Persoanele în cauză au fost prezentate Parchetului de pe langă Curtea de Apel Craiova, care a emis pe numele acestora ordonanţe de reţinere, cei trei fiind încarceraţi în Centrul de Reținere si Arest  Preventiv al I.P.J Dolj.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.