Tinerii care au spart locuința bărbatului mort în accidentul de lângă Calafat,...

Tinerii care au spart locuința bărbatului mort în accidentul de lângă Calafat, arestați preventiv

1.572
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Cei trei tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani, din Maglavit, care au spart locuinţa bărbatului în vârstă de 47 de ani, mort în noaptea de sâmbătă spre duminică, în apropiere de Calafat, într-un accident rutier alături de cei trei copii ai săi şi o altă femeie, au fost arestați preventiv, luni seara.

Cei trei tineri au furat bunuri în valoare de 7.200 de lei, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.

„În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat 3 tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani, toţi din Maglavit, persoane bănuite că ar fi pătruns în locuinţă, de unde ar fi sustras un laptop, două tablete, trei ceasuri bărbăteşti şi mai multe parfumuri, în valoare totală de 7.200 lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, în cauză cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

O familie întreagă – o femeie, un bărbat și copiii acestora de doar 10 și 14 ani – și-a pierdut viața, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un accident rutier petrecut pe un drum național în apropiere de Calafat. Cei patru se aflau într-un singur autoturism, care a lovit, pe DN 56, în apropiere de Calafat, o semiremorcă tractată de un autotractor.

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.