DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Rezultatele iniţiale la concursul de titularizare au fost publicate astăzi, la ora 10.00, în județul Dolj existând patru candidați cu nota 10. 

Astfel, sunt două note de 10 la educatoare, una la învăţători şi o notă de 10 la religie ortodoxă.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că, la nivel naţional, 146 de candidați au obținut nota 10 la proba scrisă.

La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, în judeţul Dolj, s-au prezentat 731de candidați.

Potrivit ISJ Dolj, rata notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 48,26%. Procentul notelor între 5 și 7 este de 33,13%.

Rezultatele de la examenul de Titularizare 2022 au fost publicate astăzi, la 10:00, la sediile inspectoratelor școlare și pe platforma dedicată concursului.

Contestațiile se depun la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, astăzi, 19 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv mâine, 20 iulie, până la ora 12:00, conform Calendarului Ministerului Educației.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.