DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Operatorul de salubrizare Iridex a făcut un top 10 instituții publice din Craiova care colectează separat deșeurile, scopul acestei campanii fiind acela de a fi descoperiți cei care vor să pună în aplicare cu adevărat programul privind reciclarea.  

„Campionii reciclării și colectării separate” este o campanie prin care Iridex Group Salubrizare a realizat un top 10 instituții publice din Craiova care au colectat separat în anul 2021 și au înregistrat cele mai mari cantități de deșeuri reciclabile.

Scopul campaniei este acela de a-i descoperi pe cei care vor să schimbe lucrurile în bine și știu cum să facă asta.

„Campionii reciclării au înțeles acest lucru și ne arată că SE POATE. Prin propriile soluții, idei și gesturi cotidiene campionii reciclării își arată, zilnic, grijă față de natură, de mediu sănătos. Ei ne învață că se poate să reciclăm obiceiurile proaste, atitudinile greșite, ideile preconcepute, gesturile iresponsabile față de mediu. Sunt instituții organizate astfel încât să colecteze separat, să respecte regulile și să se asigure că deșeurile urmează traseul corect. Împreună putem da amploare atitudinilor și practicilor responsabile față de mediul înconjurător”, spune Ana Maria Predilă, reprezentant Iridex.

TOP 10 se prezintă astfel: 

  • Spitalul Municipal Filantropia Craiova
  • Inspectoratul de Poliție Județean Dolj
  • Primăria Craiova
  • Muzeul Olteniei
  • Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova
  • Teatrul Național Marin Sorescu
  • Clubul Sportiv Municipal Craiova
  • Camera de Conturi Dolj
  • Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rural
  • INCESA Craiova


Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.