DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Medicii de familie din județul Dolj au fost nevoiți să facă liste de așteptare pentru vaccinul antigripal și să imunizeze după criteriul „primul venit-primul servit”, reprezentanții DSP Dolj spunând că nu ar trebui să fie probleme și că un nou lot de vaccinuri va ajunge în județ, astăzi sau mâine.

Cadrele medicale sunt puse în situația ca zilnic să explice pacienților, încă aflați pe acel tabel, că nu mai sunt doze de vaccin și nici nu se cunoaște o dată când acestea ar putea sosi.

Reprezentanții DSP Dolj consideră că situația este sub control, anunțând că marți sau miercuri ajung în județ nu mai puțin de 17.800 de vaccinuri.

„În cursul zilei de azi sau cel târziu mâine ajunge un nou lot de vaccinuri.  Așteptăm. O să primim, în județul Dolj, 17.800 de vaccinuri”, a menționat purtătorul de cuvânt al DSP Dolj, Ștefan Popescu.

Cea mai mare problemă este, potrivit medicilor de familie, că aceste vaccinuri vin în etape. Ideal ar fi, spun aceștia, ca procesul de distribuire să fie demarat mai devreme pentru ca necesarul de doze să ajungă în timp util în cabinete.

Cele aproximativ 17.800 de vaccinuri vor fi împărțite între cei 416 medici de familie doljeni care au relație contractuală cu CAS Dolj.

Ca în fiecare an, vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis persoane cu vârsta peste 65 de ani, una din categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide conform strategiei MS şi recomandărilor OMS şi ECDC.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.