Universitatea din Craiova a intrat în Consorţiul universităţilor europene UNIVERS. Ce avantaje...

Universitatea din Craiova a intrat în Consorţiul universităţilor europene UNIVERS. Ce avantaje au studenții și cadrele didactice

5.968
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Universitatea din Craiova a intrat în Consorţiul universităţilor europene UNIVERS, alături de alte şapte universităţi din Polonia, Germania, Spania, Franţa, Lituania şi Bulgaria, acordul fiind semnat pe 3 februarie, anul acesta, la Bruxelles.

Potrivit rectorului Universității din Craiova, Cezar Spînu,  reprezentanții instituțiilor care fac parte din acest Consorțiu vor adopta un plan strategic pe termen mediu și lung, plan construit în jurul unor misiuni precum: implementarea unui model inovator de mobilitate care să permită studenților să asimileze realitatea şi complexitatea regiunilor; propunerea unor programe de învățământ pentru studenții care doresc să devină profesioniști capabili să exercite un leadership activ; oferirea unei alternative la pregătirea academică tradițională; cultivarea unor abordări multiculturale, prioritizând schimbul critic de idei și un curriculum deschis, bazat pe pedagogie inovatoare; crearea de echipe de lucru care explorează puncte de vedere diverse și complementare, stabilirea unor legături de colaborare cu administrațiile și companiile din zonele care se confruntă cu condițiile reale ale societății și cu activitatea economică regională.

Universităţile partenere, alături de Universitatea din Craiova, sunt: Bialystok University of Technology (Polonia), Technische Universität Chemnitz (Germania), University of Girona (Spania), University of Lleida (Spania), University of Perpignan (Franta), Rezekne Academy of Technologies (Lituania), University of Ruse (Bulgaria).

Planul strategic UNIVERS este construit pentru o perioadă de 3 ani şi un buget de 5 milioane de euro.

„Fiind un proiect cu finanțare europeană, se asigură pentru trei ani, aceste sume, dar după cei trei ani nu ne vom opri. Proiectul este, în primul rând, în avantajul studenților. Vom vorbi despre diplome comune, despre  programe de cercetare comune, despre servicii educaționale de calitate,  despre o libertate academică”, a mai spus Spînu.

Nicolae Panea, prorectorul Universității din Craiova, a precizat că tinerii care vor face parte din acest proiect vor avea un card european studențesc care să ofere informațiile necesare, scopul fiind reducerea birocrației.

La rândul său, prorectorul Radu Constantinescu a menționat că aceste universități pot fi împărțite în trei poli, cel unde se situează Universitatea din Craiova presupunând o colaborare, în principal, în domeniul economic. Practic, a spus Constantinescu, se vor identifica problemele și se vor căuta soluții în vederea rezolvării acestora, colaborarea fiind cu universitatea din Bulgaria.

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.