DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Două persoane au ajuns la spital, marţi, în urma unui accident petrecut pe drumul naţional DN 6, în comuna Răcarii de Sus din judeţul Dolj. Accidentul a fost provocat de un şofer în vârstă de 54 de ani, care băuse.

Potrivit poliţiştilor, autoturismul condus de bărbatul de 54 de ani, din direcţia Filiaşi către Craiova, la efectuarea unui viraj la stanga pe strada Dealului din comuna Răcarii de Sus, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Butoieşti, judeţul Mehedinţi, care circula din sensul opus de mers.

În urma evenimentului rutier, o femeie de 56 de ani din Filiaşi, pasager dreapta faţă în autoturismul condus de bărbatul de 54 de ani şi o tânără de 22 de ani, pasager în celălalt autoturism, au fost transportate la spital, fiind conştiente.

Conducătorii auto a fost testat cu aparatul alcotest, rezultatul fiind de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 54 de ani şi negativ pentru tânăr.

„În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvarşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul. De asemenea, poliţiştii au aplicat o sancţiune contravenţională conform OUG 195/2002, bărbatului de 54 de ani, în valoare 1305 lei, fiindu-i reţinut totodată permisul pe conducere pe o perioadă de 90 de zile”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.