DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Ieri, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Craiova, împreună cu un procuror DIICOT Craiova au prins în flagrant delict doi bărbaţi, de 36 şi 37 de ani, din Craiova, în timp ce ar fi ridicat un colet în care se afla cannabis.

Poliţiştii au desfăşurat o acţiune în Craiova, pentru destructurarea unei grupări specializate în trafic de droguri.

Coletul primit de către cei doi craioveni a fost trimis din străinătate, printr-o firmă de curierat.

„Astfel, au fost prinşi în flagrant delict doi bărbaţi, de 36 şi 37 de ani, din Craiova, imediat după momentul ridicării unui colet expediat din străinătate, prin intermediul unei firme de curierat. În colet, poliţiştii au descoperit 2.698 de grame de cannabis. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au mai ridicat de la bărbatul de 37 de ani 185 de grame cannabis, precum şi 30 comprimate de MDMA (ecstazy). Drogurile au fost indisponibilizate de poliţişti, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, trafic internațional de droguri de risc şi complicitate la trafic internațional de droguri de risc”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.

Faţă de cei doi bărbaţii a fost dispusă reţinerea pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul acestei zile, să fie prezentaţi instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.