DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

O dezbatere privind poluarea din Craiova, cauzată Termocentrala SE II Craiova, de praful de cărbune, a avut loc, joi seara, organizatorii evenimentului fiind reprezentanții Asociației „Craiova Noastră”. 

Totodată, joi a avut loc și o vizită la sediul SE II Craiova și chiar la halda de cenușă, fostul șef al Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu, prezent la acțiuni, menționând faptul că instituția pe care a condus-o se confruntă cu o lipsă a pârghiilor de intervenție în rezolvarea acestui tip de probleme.

„Noi nu avem stații de măsurare la fața locului. Practic nu avem nimic care să arate cum stau lucrurile. Nu ai cum să faci o strategie dacă nu ai o bază de date. Garda de Mediu nu are niciun fel de unealtă pentru a măsura calitatea aerului. Instituția dă amenzi, însă acest lucru nu rezolvă cauza”, a menționat Berceanu.

Astfel de instrumente de lucru ar urma să fie achiziționate cu fonduri europene, în următorul exercițiu financiar, a mai precizat Berceanu.

Potrivit reprezentanților Asociației „Craiova Noastră”, în anul 2018, Termocentrala Craiova a emis 1600 de tone de oxizi de azot și 90 tone PM10.

Președintele Asociației, Horațiu Buzatu, a spus, în timpul dezbaterii ce a avut loc la Craiova, că au transmis o petiție către autoritățile competente, în care a au precizat care sunt principalele cauze ale poluării: funcționarea defectuoasă a SE II Craiova, depozitul de cărbune cu praf și halda de steril.

În primul rând, spun medicii care au participat la dezbatere, instituțiile ar trebui să aibă în vedere starea de sănătate a populației din Craiova și a celei din localitățile din apropierea CET-ului.

Sunt deja semnale nu foarte bune în acest sens, doljenii ocupând locuri fruntașe în statistici ce fac referire la anumite boli(cardiovasculare, respiratorii, plămâni, osteporoză, etc).

La dezbatere a participat și un cadru didactic din cadrul Facultății de Fizică. Lectorul universitar doctor Mihaela Udriștoiu a vorbit despre rețeaua de senzori realizată împreună cu studenții, care strânge date privind nivelul de poluare.

Pornind de la aceste date, echipa de studenți, coordonați de către cadrul didactic, au investigat problemele apărute și au concluzionat că este vorba despre două mari cauze ce stau la baza acestora: variațiile mari de temperatură și poluarea.

La rândul său, directorul SE II Craiova, Dan Vasile, a menționat că  se va reduce nivelul emisiilor de oxizi de azot începând din luna iunie, anul acesta, în urma unei investiții de conformare la Blocul Energetic 2.

Cea mai bună soluție ar fi, pe termen îndelungat, trecerea pe gaz, a mai spus managerul SE II Craiova.

Problemele provocate de praful de cenușă se resimt și la Mischii, a adăugat primarul Gheorghe Popa.

„Situația este groaznică. Ar trebui ca adresele, ca petiția să ajungă în Parlament și sper să găsim soluții. Directorul CET II a spus, în această seară, că problema se rezolvă peste patru, cinci ani de acum încolo. Păi același lucru mi l-a spus cu patru, cinci ani în urmă, la mine în birou. Au trecut cei cinci ani și nu s-a întâmplat nimic. Văd că lipsesc parlamentarii de Dolj. I-aș ruga pe toți, ca atunci când bate vântul, să mă sune și îi duc acolo unde chiar nu se poate respira. Totul ține de voință pentru că soluții există”, a spus edilul comunei Mischii.

Președintele Asociației „Craiova Noastră” a precizat că petiția a fost trimisă către toate instituțiile competente, primind răspuns doar de la Ministerul Sănătății. Un răspuns deloc pe măsura așteptărilor, întrucât reprezentanții acestei instituții, în loc să respecte dreptul la sănătate al omului, au menționat că problema nu îi privește și au făcut trimitere la Ministerul Mediului.

„Vom reveni cu o nouă adresă către dumnealor. Sunt legi către care vom face trimitere. Nu este posibil să răspunzi așa sec, când ar trbui să te intereseze sănătatea omului. Vedem ce răspuns vom primi ulterior”, a menționat Buzatu.

Acesta a dat asigurări că se va insista cu solicitările privind rezolvarea problemei până în momentul în care instituțiile statului vor conștientiza că trebuie să respecte legea.

„Sper că va fi un moment în care autoritățile și instituțiile citate să asculte doleanțele cetățenilor, să ia act de problemele existente și – mai ales – să înțeleagă că trebuie aduse și soluții, nu doar promisiuni și amânări”, a conchis președintele Asociației „Craiova Noastră”.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.