(Video/Foto) Dolj: Descinderi de amploare la persoane acuzate de camătă, șantaj și...

(Video/Foto) Dolj: Descinderi de amploare la persoane acuzate de camătă, șantaj și proxetetism

13.083
3
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Cinci persoane au fost reținute, marți, în urma a 17 percheziții derulate în județele Dolj și Argeș, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova care împreună cu procurori DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de camătă, șantaj, trafic de persoane și proxenetism.

Potrivit IPJ Dolj, marți, polițiștii au prins în flagrant delict un bărbat, imediat după primirea a 2.800 de lei, de la o persoană, ce ar fi reprezentat dobânda pentru un împrumut acordat.

De asemenea, în posesia acestuia, polițiștii au descoperit 9.709 lei, reprezentând dobânzi încasate pentru împrumuturile acordate, două cuțite, un box și un înscris olograf conținând identități de persoane și sume împrumutate.

Ulterior, au fost puse în executare 17 mandate de percheziție domiciliară, 15 în județul Dolj și 2 în județul Argeș, la locuințele persoanelor bănuite.

În urma acestor descinderi au fost ridicate sume de bani mașini, carduri bancare și acte de identitate.

„În urma perchezițiilor, polițiștii au indisponibilizat 64.848 de lei, 64.565 de euro, 6.020 de lire sterline, 4 autoturisme, înscrisuri olografe conținând identități de persoane împrumutate și sumele acordate cu împrumut, carduri bancare emise pe numele persoanelor împrumutate împreună cu codurile PIN aferente, precum și acte de identitate ale unora dintre persoanele împrumutate (reținute de către membrii grupării ca și gaj). Totodată, au fost indisponibilizate 5 pistoale (dintre care 4 cu muniție neletală si unul cu glonț), 1 pușcă cu muniție neletală, obiecte și corpuri contondente și tăietor-înțepătoare (cuțite, săbii, machete, sulițe, bâte si bastoane telescopice), sisteme informatice, un grinder, un joint și 4 comprimate de medicamente”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Aceasta a mai spus că procurorul a dispus măsura reţinerii, pentru 24 ore, faţă de cinci persoane, fiind efectuate cercetări pentru infracțiuni de grup infracțional organizat, camătă, şantaj, trafic de persoane şi proxenetism.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitatea al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

De asemenea, la activități, au participat polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj – Serviciul pentru Acţiuni Speciale și jandarmii Grupării de Jandarmi Mobile ,,Frații Buzești” Craiova.

 

3 COMENTARII

  1. #1
    De-al casei
    Data de inscriere
     03-03-2011
    Mesaje
    477

    Camatari,banci..tot aia e! Camatarul iti ia dobanda si te rupe cu bataia,banca iti ia dobanda si iti ia si casa! Trebuie sa fi chiar cretin,prost si imbecil chiar toate la un loc sa imprumuti de la camatari!

  2. #2
    Afacerist
    Data de inscriere
     30-04-2007
    Locatie
     downtown
    Mesaje
    9558

    Oamenii sunt disperati, si-au pierdut locurile de munca , patronii nu vor sa-i bage in seama , alte locuri de munca nu se gasesc deoarece guwernewerul de incompetenti a stopat toata enonomia , activitatile comerciale sunt inchise ( cu exceptia mall-urilor si supermarketurilor pe care incompetentii din guwerner nu au curaj sa le inchida ) , oammenii sunt nevoiti sa adopte masuri extreme . De fapt actualul guwerner de incompetenti sprijina aceste acte de camatarie , santaj , proxenetism si alte acte antisociale .

    Perpetuum Mobile
  3. #3
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    7690

    Astia sunt genul de oameni care se rup in figuri prin Craiova cu masini de lux si scandaluri. Infractionalitate si astfel de oameni exista oriunde pe lumea asta… problema e atunci cand bubuie infractionalitatea si crima organizata.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.