DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 1.00)

Zilele “Mihai Viteazul”, eveniment organizat la Craiova, au luat startul sâmbătă după-amiaza, cu o paradă a costumelor medievale, atmosfera de sărbătoare continuând până duminică seara cu spectacole de muzică și teatru, ateliere, expozitii de arme, jonglerii, meșteșuguri medievale și activități diverse dedicate celor mici.

La evenimentul din Bănie participă artițiști din întreaga țară, după cum au menționat organizatorii.

„O sută de persoane purtând costume de epocă, între care artiști invitați, actori, reprezentanți ai intituțiilor de cultură din oraș, tineri, studenți, au ocupat Piața „Mihai Viteazul”, sâmbătă, începând cu ora 18.00, pornind într-un circuit spectaculos acompaniați de instrumentiști, jongleuri, păpuși uriașe și animatori, spre Piața „Frații Buzești” din Centrul Vechi al Craiovei. Artiști din toată țara au fost prezenți pentru a da viață unei pagini de istorie”, au transmis reprezentanții Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova.

Acțiunile vor dura până duminică seara, în program fiind incluse activități diverse, între care ateliere de creație, spectacole de teatru, scene de luptă sau concursuri.

„Facem un arc peste timp și, în zi de mai, ne reîntoarcem la atmosfera din timpul marelui domnitor Mihai Viteazul. Îl omagiem astăzi pe voievodul care a transformat Cetatea Băniei într-unul din cele mai înfloritoare orașe, al doilea centru politic și militar al Țării Românești. O parte din această atmosferă plină de viață din timpurile lui Mihai Viteazu va fi recreată în aceste două zile de meșteri și artiști veniți din toată țara la Craiova pentru acest festival. Craiovenii vor retrăi parfumul epocii medievale într-un cadru creat special la Zilele Mihai Viteazul, eveniment organizat de instituția din subordinea Consiliului Local Municipal – Casa de Cultură Traian Demetrescu. Soldații îmbrăcați în costume de lupte vor fi alături de vitejii noștri tineri în Piața din centrul vechi, iar domnițe, jupâni și cavaleri vor prezenta craiovenilor meșteșuguri de altădată”, a declarat Mihail Genoiu, primarul municipiului Craiova. 

https://www.facebook.com/821317074598966/videos/2369161696647628/

Publicată de Remus Vlasceanu pe Sâmbătă, 18 mai 2019

Publicată de Remus Vlasceanu pe Sâmbătă, 18 mai 2019

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.