DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din județul Timiș, a fost reținut de către polițiștii doljeni, după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a spart geamul unei farmacii din Craiova, a intrat în unitate, dar nu a reușit să fure nimic din interior. 

Angajatul unei firme de pază din Craiova a semnalat fapta, în aceeași noapte.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, persoane necunoscute, prin spargerea unui geam, pătrunzând în interiorul farmaciei, fără a fi sustrase bunuri sau valori.

„În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Craiova, în cursul zilei de 5 februarie, a fost identificat un tânăr, de 25 de ani, din judeţul Timiş, bănuit de comiterea faptei. Acesta a fost condus la audieri, iar în urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat”, arată IPJ Dolj.

Tânărul va fi prezentat, astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.