DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 1,00)

Poliţiştii de frontieră din cadrul  Punctului de Trecere a Frontierei Bechet au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocamion, cantitatea de 11.200 de țigarete, ascunse și nedeclarate, în interiorul unei saltele din cabina mijlocului de transport. 

Ieri, în jurul orei 19.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, un cetățean turc, în vârstă de 52 de ani, conducând un autocamion, care transporta obiecte de mobilier pe ruta Turcia-Germania.

În urma controlului amănunțit efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii au descoperit, ascunse și nedeclarate, în interiorul unei saltele din cabina mijlocului de transport, o cantitate considerabilă de țigări.

În urma inventarierii țigărilor, a rezultat cantitatea totală de 11.200 de țigarete  (560 pachete), inscripționate cu nume  diferite de mărci și care aveau aplicate timbru fiscal turcesc.

„Colegii noștri au stabilit faptul că țigările aparțineau șoferului, care nu deținea documente de proveniență pentru bunurile respective. În cauză, întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de 14.000 lei, fost indisponibilizată de către polițiști, iar șoferului i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, faptă prevăzută de art. 270, alin. 2, lit. a din Legea 86/2006”, artaă Poliția de Frontieră.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.