DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Zeci de amenzi au fost aplicate, joi, în urma unei acțiuni de verificare pe care poliţişti din cadrul Secţiilor 1-6 Poliţie Craiova, cu sprijinul jandarmilor, militarilor şi al poliţiştilor locali, au desfăşurat-o în zona cartierului Brestei.

Potrivit IPJ Dolj, activităţile s-au desfăşurat în intervalul orar 12.30-14.30, perioadă în care forţele de ordine au verificat, în zonele respective, peste 130 de autovehicule şi au legitimat aproximativ 170 de persoane.

De asemenea, persoanele respective au fost verificate şi din perspectiva respectării prevederilor ordonanţelor militare.

„Astfel, pentru nerespectarea obligațiilor privind restricțiile de circulație, dar şi pentru abateri la regimul circulaţiei rutiere, forţele de ordine au aplicat 36 de sancțiuni contravenţionale în valoare de peste 12.000 de lei”, spun reprezentanții IPJ Dolj.

Autoritățile reamintesc faptul că, începând cu această noapte, valoarea amenzilor ce pot fi aplicate va creşte, cuantumul fiind cuprins între 2.000 şi 20.000 de lei pentru persoane fizice, respectiv 10.000 şi 70.000 de lei, în cazul persoanelor juridice.

În plus, au fost introduse și sancțiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează: confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție; interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate; suspendarea temporară a activității; desființarea unor lucrări; refacerea unor amenajări.

Măsurile complementare de sancțiune vor fi aplicate în funcție de natura și gravitatea faptei, mai spun reprezentanții IPJ Dolj.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.