DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Aproximativ 150 de persoane trebuie să aştepte, trei ore, în Aeroportul Craiova, pentru a zbura către Milano, după ce zborul lor a suferit întârzieri din cauza unei greve a italienilor.

Compania Wizz Air a ales să anunțe călătorii printr-un SMS, menționând faptul că că toate zborurile programate către Italia vor suferi întârzieri, vineri.

„Stimate client, vrem să vă informăm despre posibilele acțiuni de grevă ale personalului de control al traficului aerian de pe toate aeroporturile italiene programate pentru data de 11 ianuarie 2019. Ca urmare, unele dintre zborurile Wizz Air de pe aeroport ar putea avea întreruperi pe tot parcursul zilei. Chiar dacă aceste greve se află în afara controlului nostru, ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate și vom depune eforturi pentru a minimiza orice întrerupere a călătoriei”, se arată în SMS-ul companiei.

Potrivit directorului Aeroportului Internațional din Craiova, Mircea Dumitru, acesta este singurul zbor care va avea de suferit, vineri.

„Este o situțaie neplăcută pentru călători, dar nu depinde de noi. Este vorba despre o situație creată de greva italienilor. Zborul către Milano va suferi întârzieri și cred că și pe sosiri vor fi ceva probleme”, a precizat Dumitru.

Zborul Craiova-Milano, programat la 13.45, a fost reprogramat pentru ora 16.45.

Foto arhivă.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.