Zborurile și circulația rutieră internațională rămân suspendate

Zborurile și circulația rutieră internațională rămân suspendate

2.995
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Măsura suspendării zborurilor efectuate de operatorii economici din aviație spre Austria, Belgia, Confederația Elvețiană, Franța, Germania, Iran, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Spania, Statele Unite ale Americii, Turcia și Iran, și din aceste țări către România, a fost prelungită, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 15 mai 2020.

Există și câteva excepții, printre care se numărăr cursele charter  efectuate de transportatori aerieni pentru transportul lucrătorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetățeni străini, din România către alte state, dar și pentru pentru repatrierea cetățenilor români.

De asemenea, transportul rutier internațional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale și servicii ocazionale în trafic internațional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport spre Italia, Spania, Franța, Germania,
Austria, Belgia, Confederația Elvețiană, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos și Turcia și din aceste țări către România este suspendat până în data de 1 iunie 2020.

Aceste prevederi nu se aplică transportului rutier internațional de persoane prin servicii ocazionale, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții cumulative:
a) sunt transportate numai persoanele care: au un contract de muncă valabil pe teritoriul statului de destinație, au drept de ședere valabil în statul de destinație sau se întorc în România din statul în care au lucrat sau au locuit;
b) există acordul, aprobarea sau avizul statelor tranzitate și a statului de destinație privind desfășurarea cursei;
c) operatorul de transport rutier informează Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. din cadrul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, cu cel puțin 24 de ore înainte de plecarea în cursă, cu privire la efectuarea cursei, precum și toate celelalte date și informații prevăzute de legislația specifică în vigoare; odată cu informarea respectivă, operatorul de transport prezintă acceptul tuturor statelor tranzitate precum și a statului de destinație pentru derularea transportului respectiv;
d) operatorul de transport rutier care efectuează transportul, împreună cu agenția de recrutare și persoanele care urmează a fi transportate iau toate măsurile necesare pentru respectarea normelor și recomandărilor autorităților responsabile privind evitarea aglomerării persoanelor, măsurile de protecție și siguranță a pasagerilor și conducătorilor auto.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.